Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Mircea Eliade - Lucruri de taină...


În societăţile aşa-numite "primitive", orice secret este o primejdie. Lucrul tăinuit devine, prin simpla lui tăinuire, primejdios omului şi colectivităţii. Un "păcat" este un fapt grav, desigur. Dar un "păcat" nemărturisit, ţinut ascuns, devine un fapt teribil. Forţele magice provocate de actul tăinuirii ameninţă cu timpul întreaga comunitate. De aceea, când se întâmplă vreo nenorocire - când dispare vânatul, sau nu plouă, sau se pierd bătăliile - toţi membri colectivităţii se grăbesc să-şi mărturisească "păcatele". Confesiunea se face, de obicei, înainte sau în timpul unei activităţi esenţiale pentru viaţa întregii comunităţi (vânătoare, pescuit, războaie, etc.)În timp ce bărbaţii se luptă sau vânează, femeile rămase acasă îşi mărturisesc păcatele - nu cumva secretul pe care l-au păstrat să ruineze eforturile bărbaţilor.
De aceea societăţile "primitive" şi arhaice nu cunosc secrete "particulare", personale. Fiecare ştie despre vecinul său tot ce se referă la viaţa lui intimă. Ştie lucrurile acestea nu numai prin confesiunile "păcatelor" ci prin însuşi felul de a trăi, de fiecare zi, al oamenilor din jurul lui. Am amintit, cu alt prilej, valoarea simbolică a fâşiilor de batik din Jawa şi simbolismul jadului în China.
În asemenea societăţi nu există secrete personale. Cu o formulă cam prea accentuată, am putea spune că oamenii sunt transparenţi unul faţă de altul. Tot ce fac şi tot ce înseamnă ei în cadrul comunităţii este mărturisit prin embleme, culori, veşminte, gesturi. Iar atunci când un individ săvârşeşte ceva în taină, se grăbeşte să aducă acel lucru la lumină, mărturisindu-l cu glas tare.
În asemenea societăţi "primitive" şi arhaice, secretul este exclusiv dogmatic, niciodată episodic. Cu alte cuvinte, anumite lucruri sunt păstrate în taină, bine păzite de curiozitatea celorlalţi - dar aceste lucruri nu se referă la viaţa profană a individului (cine este el, ce meserie are, unde se duce, ce "păcat" a săvârşit etc.), ci la o realitate transcendentă, sacră. Oamenii aceştia păstrează anumite secrete în legătură cu religia şi concepţia lor metafizică, şi care nu se comunică decât tinerilor printr-o ceremonie de iniţiere. Tot ce se cade, însă, în sfera existenţelor individuale, tot ce depinde de om ca atare - este public sau este făcut public prin confesiunile orale. Ceea ce am numit episodic se referă tocmai la aceste întâmplări individuale şi semnificaţii profane: stare socială, vocaţie, origină, intenţii etc.
"Primitivii" nu acceptă să confere întâmplărilor profane o stare de taină, care nu e firească şi necesară decât realităţilor sacre. Secretul e firesc şi obligatoriu numai atunci când se referă la lucruri sacre şi la teorii metafizice. (Pentru că, oricât ar părea de stranie afirmaţia aceasta, "primitivii", ca şi popoarele de cultură arhaică, au concepţii metafizice foarte coerente, deşi sunt formulate exclusiv prin mijloace pre-discursive: arhitectonică, simbolism, mit, alegorii etc. O cosmogonie şi o teologie melaneziană nu e mai săracă în substanţă metafizică decât o filozofie pre-socratică. Singura deosebire este felul de manifestare: cea dintâi e formulată prin mit şi simbol, cealaltă prin "discurs").
De aceea, orice întâmplare profană "prea umană", care încearcă să se ascundă, să devină tainică, se transformă într-un centru de energii nocive. Secretul nu se potriveşte lucrurilor din lumea aceasta.
Calitatea de taină nu poate fi uzurpată de un simplu accident în oceanul devenirii universale decât cu riscul de a transforma acest "secret profan" într-un izvor de negativ, aducător de nenorociri asupra întregii comunităţi. Întocmai după cum e un sacrilegiu să tratezi realităţile sacre într-un mod profan - tot aşa e un sacrilegiu să acorzi lucrurilor profane valoare sacră. Într-un caz ca şi în celălalt, este o răsturnare de valori. Iar pentru orice logică riguroasă (aşa cum este "logica" primitivă), o răsturnare de valori aduce după sine o perturbare în întreaga armonie cosmică. Universul e solidar cu omul. De aceea secretul e o primejdie pentru societăţile primitive: pentru că turbură ritmurile cosmice şi provoacă secetă, sau nenoroc la pescuit etc.
...Dacă ne-ar fi îngăduit să încheiem această notă cu o reflecţie asupra societăţilor moderne, este uşor de înţeles enorma prăpastie care le separă de mentalitatea tradiţională.
Într-o societate modernă, oamenii nu sunt "transparenţi" unul faţă de altul. Fiecare dintre ei este un mic atom, separat de ceilalţi. Dacă nu-şi fac "cunoştinţa", nu ştiu nimic, sau aproape nimic, unii de alţii. Cel mult dacă descifrează gradul unui militar sau sensul vreunei medalii. Dar despre descendenţa lui, despre viaţa lui socială, despre dispoziţia lui sufletească - nimic. Trebuie să vorbeşti foarte mult într-o societate modernă, ca să te faci cunoscut vecinului tău.
În ceea ce priveşte primejdia secretului, lucrurile se petrec tocmai invers în societăţile moderne. Viaţa interioară ca şi "evenimentele" personale sunt în general ascunse cu mare grijă.
Suntem obişnuiţi să admirăm "discreţia" oamenilor. Unul din motivele admiraţiei noastre faţă de englezi este tocmai această magnifică dicreţie a lor.
Ne ascundem întâmplările, aventurile, "păcatele" noastre, - adică tot ce aparţine nivelurilor profane ale condiţiei umane, tot ce nu are valoare metafizică, tot ce este înghiţit în neantul devenirii universale. În schimb, în societăţile moderne nu există secret relativ la realităţile religioase şi metafizice. Orice om, de orice vârstă, de orice pregătire intelectuală, poate pătrunde în orice biserică străină confesiunii lui, poate citi orice text sacru al umanităţii, poate "ataca" orice metafizică. Marile adevăruri religioase şi metafizice, care altădată erau comunicate sub jurământ în ceremoniile severe ale iniţierii - sunt astăzi tipărite şi traduse în toate limbile moderne, şi pot fi cumpărate cu câţiva lei de oricine.
În schimb, un adulter descoperit provoacă "scandal", iar o întâmplare personală mărturisită este un "sacrilegiu".


eseu din "Fragmentarium" (1939)