Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Ion Vinea - Rătăcire


Mi-am trădat inima, mi-am ucis sufletul,
am minţit cu vorbele iubirii,
dinaintea lacrimilor am surâs.
Ascund azi ursitei priviri de mult veştede.

Dezbinat de mine, niciodată unul,
gândul şi cuvântul, ca doi fraţi duşmani,
se alungă-n noaptea lui Cain şi Abel.
Ruga-n van te-ndeamnă, Cerule străin,
în trufia-i oarbă, să-mi sfinţeşti blestemul.

Ion Vinea - Manifest activist către tinerime


Jos Arta
căci s-a prostituat!
Poezia nu e decât un teasc de stors glanda lacrimală a fetelor de orice vârstă;
Teatrul, o reţetă pentru melancolia negustorilor de conserve;
Literatura, un clistir răsuflat;
Dramaturgia, un borcan de fetuşi fardaţi;
Pictura, un scutec al naturii, întins în saloanele de plasare;
Muzica, un mijloc de locomoţiune în cer;
Sculptura, ştiinţa pipăirilor dorsale;
Arhitectura, o antrepriză de mausoleuri înzorzonate;
Politica, îndeletnicirea cioclilor şi a samsarilor;
...Luna o fereastră de bordel la care bat întreţinuţii banalului şi poposesc flămânzii din furgoanele artei.
V R E M
minunea cuvântului nou şi plin de sine; expresia plastică strictă şi rapidă a aparatului Morse.
D E C I
moarte romanului-epopee şi a romanului psihologic;
anecdota şi nuvela sentimentală, realismul, exotismul, romanescul să rămână obiectul reporterilor iscusiţi
(Un bun reportaj cotidian înlocuieşte azi orice lung roman de aventuri sau de analiză);
Vrem teatrul de pură emotivitate, teatrul ca existenţă nouă.
dezbărată de clişeele şterse ale vieţii burgheze, de obsesia înţelesurilor şi a orientărilor.
Vrem artele plastice libere de sentimentalism, de literatură și anecdotă, expresie a formulelor şi a culorilor pure în raport cu ele însele
(Un aparat fotografic perfecţionat înlocuieşte pictura de până acum şi sensibilitatea artiştilor naturalişti)
Vrem stârpirea individualismului ca scop, pentru a tinde la arta integrală, pecete a marilor epoci (elenism, romantism, goticism, bizantinism etc.) - şi simplificarea procedeelor până la economia formelor primitive (toate artele populare, olăria şi ţesuturile româneşti etc).
România se construiește azi.
În ciuda partidelor buimăcite, pătrundem în marea fază activistă industrială.
Orașele noastre, drumurile, podurile, uzinele ce se vor face, spiritul, ritmul și stilul ce vor decurge nu pot fi falsificate de bizantinism, ludovicism, copleșite de anacronisme. Să stârpim, prin forța dezgustului propagat, stafiile care tremură de lumină. Să ne ucidem morții!


din Contimporanul, nr. 46, 16 mai 1924


Ion Vinea - Război


Toamnă, pământ lepros,
iarba se îneacă pe coline,
negurile-n rochii rupte trec pe coaste,
suflete vagi plutesc pe lângă lume.

Astă-noapte copacii
se schingiuiau ca dervişii,
vântul se-ngâna cu lupii, -
şoaptele şi frunzele se-alungă.

Departe
au îngheţat sentinelele.

1917

Ion Vinea - Sonet


Răpus de veac şi oameni şi retras
în sinea mea şi-n gînd ca-ntr-o cetate,
cuprins de umbre-n prag de bun rămas,
din vorbe şi-amintiri solie las
răzbind prin vremuri în eternitate.

Din cîte-au fost e tot ce mi-a rămas,
rezbel, ospeţe, baluri, stinse-s toate,
şi-ntoarse-n ceasul de singurătate
mă-ncerc tăcerii grele să-i dau glas
de clopot spart care-n paragini bate.

Şi poate-n tremurarea-i ruginită
să-şi mîne-n timp sonorii săi strigoi
ajunşi în visul lumii ca prin sită,
pe cînd învinsul mut, cu ochii goi,
neştiutor de zarva lui stîrnită,
şi-aşteaptă judecata de apoi.


1912

Ion Vinea - Tânguirea lui Azor


De-ai fi fost crudă numai şi vicleană,
ţi-aş fi şi astăzi câine credincios,
pândind câte-o privire, câte-un os,
în umbra ta, din mila suverană.

Ca să-ţi desfeţi stăpânul nemilos
la rândul tău şi tu o mică pradă,
mi te-ai jurat, m-ai pus să fac frumos,
să trec prin cerc, să merg ca la paradă,
sub ochii lui, - cu-o tinichea de coadă.

Azi vorba pângărită se răzbună :
lăsându-ţi juvaieru-i drept prinos,
Azor s-a dus, cu-o lecţie de folos.

Mai urlă el din când în când la lună.
dar ce-a rămas din mândra lui stăpână
prinsă-ntre pragul cel de sus şi jos ?

Ion Vinea - Steaua morţilor


Cine rămâne prin neguri şi ploi
când milioane trec de strigoi?
Se clatină noaptea de negre drapele,
palid obraz luminează-ntre stele.

Steaua purtând-o spre nord, spre sud,
mult e de când cere loc lângă foc
femeia gonită din loc în loc,
inimă de pâine, soartă de câine,
steaua purtând-o spre nord, spre sud.

Ca o taină mare, ca o taină rea
colindă-te, ciudată stea,
şi lăcrimează de mii de ori
vestea ta până la cântători.
Astfel în noapte femeia cânta.

- Bate, femeie, la toate ferestrele,
oamenii dorm greul pământului,
la margini grădina de flori veştede,
caută băncile putrede,
aşterne şi culcă-te,
paznicul însuşi în vis scapătă.

- Femeie, poartă-ţi pretutindeni semnul,
ca o cruce bolta te copleşeşte,
de sub arcade, pe sub portaluri,
prin toată lumea tusea ta descreşte.

Umbră din umbră desluşită,
gândul zăbranic asupră-ţi pregetă.
În rătăcire pierde-te, pierde-te,
cetatea e surdă şi zăvorâtă.

Ion Vinea - Steaua somnului


În adânc unde uitare nu e
şi doar în vis pătrunzi
prin al somnului fără de fund abis,
tu mă aştepţi în lacrămile de altădată.

Palidă reîntâlnire, singură clipă vie
în trena lacrămilor de altădată,
ţi-ai însemnat locul pentru vecie
în adânc, unde uitare nu e.

E mult de atunci şi eşti mereu aproape
lângă izvorul limpede şi mut
pe care-l sorbi cu setea de altădată
şi învii priviri în tristele pleoape.

Topită-n tremurul de aşteptare,
eşti steaua somnului unde-mi dorm apele
şi veghea ta căinţă-n mine suie.
Ziua e de prisos, noaptea e de lumină
în adânc, unde uitare nu e.

1930

Ion Vinea - Stelele


Tăcerea a înmărit luna.[...]
şi tăcerea e atât de veşnică încât aud vrabia timpului foşnind
scurt între ramuri.[...]


Şi iată că vis sau demenţă, - nu mai ştiu pentru cine mă întreb
căci mă gândesc că cerul e opac ca pleoapele ei
că liniştea asta n-am mai simţit-o de demult.


Iubita mea [...]
ce vedenii sapi în perne cu fruntea ?[...]
iubita mea [...]
vezi cum s-au destins şi dorm pe umbre şi lumini crengile [...]
cum se sting luminile la ferestre
cum se netezeşte totul mărginit în liniile lui clare
acoperişurile geometrice şi cupolele de stuh
muchia dealurilor cu păduri măreţe şi rouă,
mătasea cerului tăiată de taina zărilor şi stelele
stelele
stelele
stelele.

Ion Vinea - Ton


Bang. Un sunet plin
trece rar ca o lumină
peste viaţa reculesă şi deplină
dintr-un peisaj creştin.

Pe sub sonorul adăpost
turmele seculare vin
de pe unde au fost.

Într-un piept de bârne
cine s-a gândit, de viu
sus clopotul să-l atârne,
inima ce cântă în pustiu.


Ion Vinea - Un căscat în amurg


A tăcut pădurea nervoasă ca o herghelie; pântecul ei,
valea mată şi rotundă, în bruma dealurilor: femeie goală între perne moi.
Cloşcă supranaturală, seara închide aripi de nori pe ouăle
săteşti, - şi pe un dâmb din fund Dumnezeu a jucat table
şi a scăpat Gîrcenii, zaruri cu geamul rotund.
...De o săptămână nici un factor poştal n-a mai sunat din corn, călare
în schimb, iată un popă-negru călăreşte cu picioarele în şosea
iată depărtarea muge şi s-aşterne pe o cireadă
iată vântul se înhamă cu tălăngi moştenite din tată în fiu
iată...
nu mai ştiu, pesemne e târziu,
căci luceşte sărăcia-n luminiţe la ferestre mici ca nişte iconiţe
căci gospodăriile cerului s-au închis
sfinţii şi-au lepădat pe nori nestinse pipele şi s-au culcat cu nevestele
căci turme biblice şi plictisite urcă, urcă, urcă, urcă pe
cărare şi pocnesc printre bice, hăis-cea şi vorbe murdare.

din Constatări

Ion Vinea - Tuzla


Val pal, stâncile arse,
albastrul sat într-un inel de var.
Femeile ţărmului au obraz de mărgean
şi se vând pe stras şi suliman.

Vreau să rămân aci la Tuzla
lângă valsurile moarte-n casa albă
când pleacă şcolarii rahitici
şi-n plajă sângeră macul sălbatic
cheag tuşit în amiaza fragedă.

Seara bate semne din far
peste goarnele vagi de apă
când se întorc pescarii cu stele pe mâini
şi trec vapoarele şi planetele.

din Ora fântânilor


Ion Vinea - Tuzla (I)


Luna lăsa pagini de argint
şi vibrau buzele apelor
neînţelese cetiri.
Am dezlegat barca dintre stâncile de fier
am desfăcut pânzele palide.
Ţii minte - pescarul tocmit
ştia cântecele Dobrogei
asfinţiri în bezna de la cârmă
şi-l asculta marea când înceta.
Pe sidef patinam în respirări
- ce vânt moale aiura prin lume -
drumul sticlea mâna lui cu jucării de diamant
luna era oglindă uitată într-un palat
ne gândeam la cine încă nu ne-a mângăiat.
Pe ţărm cârciuma roşie danţa
şi-n fund dormeau bancurile de aur.

lui Marcel Iancu

Ion Vinea - Vaier


Să nu găsesc în mine nici un strigăt
care strabate dincolo la tine,
să fie piatra, piatra şi tăcerea
o mare nemişcată de suspine,
să fie-adevarat că veşnicia
s-a şi statornicit între noi doi
iar deznădejdea-şi rupe melodia
ca vântul fugărit prin pomii goi,
că nu se află drumuri înapoi ? 



1930
 
 

Ion Vinea - Velut somnia


Ascult pământul, arborii, pietrele,
drumul arcuit în tăcere
printre avântul izvoarelor,
sub ţărmii fără paşi ai stelelor.

Ascult vântul, greierii, singurătatea
până-n de rouă porţile aurorii,
o umbră noaptea, ziua o fantomă
fără de-nţeles lunecând şi de urmă.

Da faţă veşnic între loc şi oră,
martor - al cui ? între ceilalţi şi nimeni,
ce nume port eu dincolo de mine,
ce frunte ridic în ochii lumii ?

Sunetul, raza, zbuciumul şi visul
sporesc vedenia de mine însumi
în privirea de apă a trecutului
cu treptele pe fund ale mormintelor.

Îmi trec pe chip degetele ca pe o mască,
întreb soarta ca orbii vidul,
greu tac pierderile şi amintirile, -
la creştetul lor fumegă cuvintele.


Ion Vinea - Zigzag


Cum s-a ales din ambru şi mărgean
fiinţa ta clamând pe-aceste praguri,
chemarea ta şi dorul tău de larguri
privite printr-un fermecat ochean.

Opreşte ora-n mâna ta suavă
şi visul în privirea ta de fum.
Trecutul ca o floare de otravă
mi-a cotropit aleile de scrum.

Ion Vinea - Panoplii


Panoplii, confetti, marote şi cai
Suflet pavoazat de 10 mai,
Pălării înalte, muzici şi ecou,
Fastul se repetă, trece-un rege nou.

poem inedit

Ion Vinea - Celei venite


Să-mi fie mâinile tale ultimele
ce aştern inimii
zăpada liniştii dintâi
ca peste un mormânt nou de toamnă.

să fie ochii tăi soarele sumbru
al lumii somnului
spre care-mi învie sufletul.

să-mi fie glasul tău adierea
departatelor mări în care s-au stins clopotele
grele ale rugăciunilor.

să-mi fie pletele tale
salcia de seară
în care mai tremură
uitatele şoapte.

să-mi fie sufletul tău sărut
pe reci pleoape
şi lacrima ta
cugetul limpede
al clipei din urmă.

să fie iubirea târzie
valul care ne leagană
în veşnicie.

1925



Ion Vinea - Ceas rău


Din inima noastră deşertată
Ora s-a prelins a despărţirii.
Ca o perla bolnavă a zăcut pe fund
Setea, când n-a mai avut ce să mai soarbă.


Ora de doliu, veşnică, fără moarte,
A pândit în noi ca un vechi blestem.
Cu seva otrăvită a timpului
A suit în soarta iubirii
Şi toate cuvintele au înflorit amare,
Şi în toate privirile
Au tremurat presimţirile.


Cum se-nfrăţesc mâinile în acest adio,
Cum îşi citesc ochii acest bun rămas.
A cui e voinţa care ne dezbină
Când strigă-n noi sângele
După tot ce a fost?


Ion Vinea - Adagio


Marş funebru pentru iubirile moarte,
Aur solemn din fluide fanfare.
Unde sînt Umbrele? Lung le plâng clopotele.
Ritmic polenul silabelor rare
tremură-n floarea cărărilor palide
din cimitirul feeric al toamnelor
pînă departe,
ce monoton stelare.
Cum le plâng de-ndelung clopotele.
Van uragan de ruini de volute sonore
grav fulgerat în deşertul gol de fantome,
legeni în drum coroanele fără de nume
rostogolind pe treptele ude şipote, ropote,
glorii de dolii pe urma uitatelor urne şi ore.
Unde sunt, unde sunt Umbrele?

Marş funerar în amurg închinat bacantelor moarte,
Ruga de-apoi pentru cele căzute
Pasionat pe-al lor câmp de onoare,
Vis efemer sortind pomenirii eterne.

Glas sepulcral de alămuri finale,
funeralii iubirii neîntâlnite,
funeralii eroinei necunoscute.
Unde sînt Umbrele? Lung le plâng clopotele.