Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Paul Celan - Psalm


Nimeni nu plămădeşte iarăşi din lut,
nimeni nu ne descântă nisipul.
Nimeni,
Slăvit fii, Nimeni.
De dragul tău
visăm înflorirea Spre tine.
Nimic
eram, suntem, vom fi,
înflorind vom rămâne
trandafirii nimănui.
Cu sufletul în lumină,
cu urma pustie a nisipului în cer,
cu coroana, înroşită
de aprinsul cuvânt ce-l cântăm
deasupra, o! deasupra
spinului.



Paul Celan - Tristeţe


Visele, volbura serii-aurora, lac adormit într-un nufăr apus, vii să le-ngheti cu tăcerile, sora neagră-a celui ce cununa ţi-a pus

cerul cu zimţi, de nea, peste tâmple, nor înflorit, pe o geană să-l duci, tu, rătăcită-n veşminte mai simple,

râzi : — oare mâine şi toamna din nuci ?
Iia n-o vrei, cea cu umbră cusută, paing înstelat peste noapte să-l pui
Iar doarme aurul şi ceaţa se mută.
Cui îi dau rouă ?
Lacrimă — cui ?

Paul Celan - Azi noapte


Din pomii sădiţi de amurg în odăile noastre incendiate
vom desprinde încet porumbeii de sticlă, frunzişul de-a pururi
foşnind, ne vor creşte pe umeri şi braţe, şi nu va fi vânt,
ci o baltă de umbre va fi, în care nu prinzi rădăcină,
un lac îngheţat, în care-şi dispută coroana de solzi înecaţii,
iar viaţa e barcă la mal, părăsită de vâsle.
Un glas va veni dinspre flăcări spre noi să-şi păteze cu sânge argintul,
s-anunţe, întors în incendiu:
Nu eu, ci ei singuri ştiu ora!
Şi-atunci vor porni din pustiu să-şi deşerte nisipul în preajmă-ţi:
să fie şi munţi împrejur, să rămânem în
Valea
Tristeţii -
şi tu vei desprinde încet porumbeii de sticlă, arar, câte unul,
iar când vor plesni în văzduh, vei vorbi în neştire cu mine.