Nichifor Crainic - Laudă

Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ţi amiază
Şi lumea o spânzuri în haos de-o rază,
Metanie ţie, Părinte.
Izvod nevăzut al văzutelor linii,
Mă scalzi şi pe mine în unda luminii
Un mugur de carne fierbinte.

Sunt duh învălit în nălucă de humă,
Sunt om odrăslit dintr-un tată şi-o mumă,
Dar sunt nerăspunsa-ntrebare.
Ce glas destoinic să-mi spună-ncotro e
Oceanul de somn ce icnind fără voie
M-a-mpins şi pe mine-n mişcare?

Nici maica nu ştie ce tainică normă
Îmi dete din carnea-i vremelnică formă,
Neant înflorit în minune.
Căci toate izvoadele umbrelor noastre
Roiesc mai presus de arhangheli şi astre
Din veşnica ta-nţelepciune.

În ceruri, Părinte, sunt abur în aburi
Şi-asemeni cu apa ce-ngheaţă pe jgheaburi
Prind coajă de carne din spaţiu.
Tu cugeţi, se naşte; voieşti şi durează;
Respiri şi-nfloreşte; iubeşti şi vibrează
De-adâncul luminii nesaţiu.

De tine mi-e foame, de tine mi-e sete,
Fac dară de umbră acestei planete
Cu spumă de soare pe creştet
Şi-n saltul credinţei gustând veşnicia,
Din pulberea lumii îmi strig bucuria
Că sunt întru Cel care este!

Puzderii de stele ascunse-n amiază,
Făpturile-n tine de-a pururi durează
Şi-n spaţiu vremelnic colindă.
A fi, bucurie eternă şi sfântă!
O vrajă a toată lumina răsfrântă
De-a gloriei tale oglindă