Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Radu Gyr - Ştiu că sunt lut


Ştiu că sunt lut, dar nu ştiu cine
mi-a pus în piept albine stranii,
să-mi scoata mir din mărăcine,
din bălării, împărtăşanii.

Minunea mea se-ntâmplă vie
din mofturi mici şi biete fleacuri...
Un colţ de-al meu e-o-mpărăţie,
o zi de-a mea răsfrânge veacuri.

De nu strâng mările in braţe,
prin câte-o baltă tot dereticş
şi gheara mea tot stă să-nhaţe
din orice taină câte-un petic.
Şi dacă-ncălecat pe-o rază
ea nu mă urcă-n cer, incalte
de-o şchioapă-n aer tot cutează
peste coteţe să mă salte.