Vasile Militaru - Am vorbit cu Moş Crăciun
Moş Crăciune, Moş Crăciune, - vrăjitor cu barbă albă,
Ce te-arăţi la toţi copiii în a visurilor salbă, -
Câtă sfântă bucurie mi-aduceai, - la toate leac, -
Când veneai, luptând prin vifor,
mai acum un sfert de veac!
Te-am văzut în vis şi-azinoapte, Moş Crăciune bun şi sfânt:
Se făcea că, - eu, căruntul, - tot copil ca-n vremuri sânt,
Însă, trist ieşind în cale-ţi şi de doruri mari pătruns,
Tu m-ai întrebat, mosnege, de ce-s trist, - şi ţi-am răspuns:
„Moş Crăciune, Moş Crăciune, - vesel nu mai pot să fiu,
Fiindcă azi, - nu ştiu de unde, - ştiu atâtea câte ştiu:
Şi, anume, ştiu, moşnege, că, în tolba ce-ai în spate,
Tu duci daruri la copiii fericiţi de prin palate;
Duci acelor cari în lume sunt în adevăr bogaţi, -
Ce-n căminuri mângâioase au şi mame, au şi tati, -
Însă uiţi mereu orfanii aruncaţi de nenoroc
În coliba fără pâine, în bordeiul fără foc!...
Şi-astfel, sfinte Moş Crăciune, - pe când unii veseli cântă, -
Încărcaţi de-atâtea daruri ce le-aduci în tolba sfântă, -
Alţii, trişti, cu frigu-n oase, lunecând pe-al morţii iaz,
Plâng în umbră şi le-ngheaţă lacrimile pe obraz!...”