Sandu Tudor - Am Auzit Cântecul Păsării Unice

Dimineaţă, la ceasul rugăciunii,
când pe ramuri stă încă proaspătă roua,
am auzit lângă mine cântecul păsării unice.
Iată! se înalţă aşa de minunat, aşa de limpede,
şi răsună în atâta ecou încât pare că lumea,
marea şi larga Lume, toată îl ascultă,
firea toată îl aude şi îi răspunde,
îl aude şi-l însoţeşte până sus de tot,
la Dumnezeu.

Privesc, pe mlădiţa unei ramuri,
într-o picătură limpede de rouă
şi ascult cântecul de lumina al păsării.

În liniştea lungă a clipei acesteia atât de înalte,
fără voie îmi închipui bucuria cerească;
fără de voie o descopăr acum,
în pacea stării de rugăciune la care mă aflu
şi care mă stăpâneşte deplin.

O descopăr nu ca o oprire şi înecare în simţire,
nu ca o pierdere a uitării de sine în extaz,
ci ca o ascuţime de înţeles trăit, limpede şi curat,
ca o necurmată şi nemărginită suire, tot mai
apropiată,
tot mai crescută – la inima cea tainică şi sfântă
a Domnului.


(ultima poezie a lui Sandu Tudor)