Franz I., Franz K., Franz H. fac baie.
Primul, Împăratul, într-o cadă de marmoră
la reședința lui de la Schönbrunn
apa e potrivită regulamentar la 28 °C
șase slujnice îi pregătesc prosoapele moi.
Al doilea într-o încăpere de ciment
cu ferestruici zăbrelite și geamuri mate,
dușul e foarte rece, tavanul foarte jos,
F. privește neliniștit spre ușa etanșă.
Al treilea Franz stă într-o garsonieră
primită în chirie, altfel confortabilă,
răsturnat într-o scoică emailată își
cercetează venele albăstrii de la mână.
Împăratul se gândește în apa călduță
la veștile primite de la grănicerii năsăudeni,
„să adauge ori nu un pavilion Gloriettei
care se zărește, prin arcadele ferestrei, pe deal?”
Franz K. împinge cu piciorul desculț un
gândac negru spre sita canalului de scurgere,
bate cu pumnii în ușa ferecată
și ăia întârzie să deschidă.
Ultimul Franz renunță brusc, își urnește
trupul voinic de împărat roman din epoca
decadenței, se freacă pe spate cu un prosop aspru,
lamei de oțel îi dă o întrebuințare decentă.
Își ascunde încheieturile stângii cu discreta
curelușă a ceasului cu pilă electrică. Își
aranjează barba de faun, iese în oraș, face
corecturi la Imprimerie, se ceartă, bea bere.
Dar gândul rău rătăcește la vana de acasă,
ca la un pat înmiresmat cu busuioc,
ca la o barcă egipteană plutind pe Nil,
ca la o femeie, ca la un mormânt primitor.
(din vol. Suburbiile cerului, 1982)
