(Tira Ruxandra, Inău, 1984)
Să descântă la oaminii leneşi. Iei
sare şi o pui într-o lingură şi amesteci acolo şi zîci vorbele:
Vino Ene,
Pă la jene
Pă la ochi,
Pă la sprâncene
Şi-alungă din Leana noastră
Tăte rălile,
Obosălile,
Tăti plictisălile
Şi fă-o să doarmă-nt-on pat
Somn de prunc îmbăiat,
Că de măturat, n-o măturat
De spălat, n-o spălat,
De gătit, n-o gătit
Şi de adurnit o adurnit
În vârvu patului,
După plecarea bărbatului.
Ieşi, lene, iute,
Şi di la Leana du-te
Repede ca apa,
Unde şi-o pierdut mutu iapa.
Du-o di pă la noi
Şi n-o mai aduce-napoi.
Du-o-n ce ţară,
În ţara lui Pierde-Vară
Unde zboară plăcinte coapte
Unde nu-i zî, numa noapte.
Du-o di pă la noi
Şi n-o mai aduce-napoi,
Unde să ară sângur pământu
Vine şi mătură vântu.
Să obişnuie la şezători, când vine
flăcăii şi asomne şi le era somn şi lene şi să supăra fetile că nu le-apucă
fusu. Zâceu: ”Ion îi leneş, hai să-i descânt de lene” şi atunci lua sare şi
pune-n lingură şi cu cuţîtu şi-i descânta. Lua sarea şi-o sufla păste el şi-i
mai trece şi râde şi-şi vide de treabă. Ion apuca fusu, Mărie-i plăte c-o
sărutare şi era gata.
(Din
vol. Pamfil Bilţiu, Poezii şi poveşti populare din Ţara Lăpuşului, Editura
Minerva, Bucureşti, 1990, pg. 326)
