C-o
mare de îndemnuri şi de oarbe năzuinţi
în mine
mă-nchin
luminii voastre stelelor,
şi
flăcări de ardoare
îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.
Fiori ce vin din ţara voastră, îmi sărută
cu buze reci de gheaţă trupul
şi-nmărmurit vă-ntreb:
spre
care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?
Pribeag cum sunt,
mă
simt azi cel mai singuratic suflet
şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu -
unde.
Un
singur gând mi-e rază şi putere:
o stelelor nici voi n-aveţi
în drumul vostru nici o ţintă,
dar
poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea!
