Toți tacticienii sînt de acord că, într-un viitor
război, populația urbană va emigra în mase largi către sate, mai ales în munți.
Viziunea aceasta a grupurilor umane părăsind orașele, străbătând disperate
cîmpurile, terorizate de gaze, de bacili, de bombe aeriene- ne amintește ceva.
Ne amintește invazia barbarilor în Europa. Nu e vorba de asemănarea inevitabilă
între toate formele războiului, de pretutindeni și de totdeauna. De când se
poartă războiul în meleagurile europene, numai două forme conduc necesar la
emigrația populației urbane: invazia barbarilor (printre care, firește, trebuie
să socotim și expedițiile punitive ale turcilor) și războiul chimic, războiul
aerian, al razelor morții etc.
Asemănarea de structură dintre aceste două momente
istorice- atât de deosebite, totuși, sub alte aspecte- este semnificativă.
Lupta contra populației civile”, cum se spune în manualele moderne de război,
este în același timp lupta contra vieții civile. Adică suspendarea, dacă nu atrofierea
funcțiunilor esențiale organismului social: civilitatea, conștiința
valorilor, omenia...
Lumea nu se va mai înțelege în planul valorilor
supreme, spirituale. Aceste valori spirituale nu mai sunt universale; ele încep
să aparțină unei anumite rase, sau unei anumite clase sociale. Adevărul,
Frumosul, Binele- și-au pierdut majuscula. Ele au căpătat în schimb carne și
sânge. O operă de artă, un adevăr real, un fapt caritabil- nu sunt justificate
și valorificate decât în cadrul unei anumite comunități, de sânge sau de
legături sociale. Am făcut exact două mii de ani înapoi.”
(Mircea Eliade, Noul barbar, din vol. Profetism românesc-
România în eternitate)
