Noapte și ochii bisericii ard în
albastru și totul e plin de stafii — unele vin din cavernele cu oase
încrucișate, altele vin din vechi aurite imperii moarte demult, altele sunt ale
celebrelor personaje ce n-au existat niciodată, altele caută urme de fiare, de
roți, altele plâng, altele cred și înalță aceleași zadarnice turnuri de somn,
altele tremură așteptând un soare incert care trebuie totuși să răsară cândva
dizolvându-le plasma nocturnă!
sunt și stafii care cântă negre,
negre sunt apele acestor canale și
lacuri negre enormele scuturi ale varegilor Bizanțului, negre luminile, negre
aripile străzii, negre, negre, negre cresc și cuvintele tale, străinule mut,
care treci întrebându-te cui i-ai putea fi stafie.
