Acum îşi împlinea poetul visul lui de tăcere universală
strânsese în dinţi virtutea peşterilor mute
ca o glandă o grefase în laringele vorbăreţilor
iar a doua zi oraşul se zvârcolea ca pompeiul sub lavă
tăcerea se întindea pretutindeni, nemiloasă, distrugătoare
o femeie a dat să râdă şi gura i s-a umplut cu vată
neauzite se îvârteau plăcile de patefon sub acul diafragmei
buzele se deschideau în gol,
nicio vorbă n-a mai putut fi rostită,
dezastru total, iremediabil,
din beregăţi tăcerea cobora în oase,
nemaiavând niciun rost, urechile se desprindeau veştede
de pe cap
pe străzi câinii le înşfăcau lacomi de prin
şanţuri
înspăimântaţi poliţiştii izbeau în tobe în
tinichele
unii scoşi din fire
spărgeau geamurile cu pumnul,
dar niciun sunet n-a mai putut fi stors din materie
din cer curgeau hoiturile păsărilor sufocate de cântecele
rămase în
gâtlej
femei se azvârleau de la etaj în gol
dar
din gura lor larg deschisă
nu ieşea niciun ţipăt
prin gări trenurile se ciocneau ca nişte gângănii,
înnebunit
primarul a dat ordin să se audă cu orice preţ
o casă a fost azvârlită în aer: parcă s-ar fi spulberat o
păpădie
au prăvălit atunci turnul cel mare din centrul oraşului
fără ca vreun scrâşnet să se işte din ziduri
cu fiecare clipă setea de zgomot creşte tot mai chinuitoare
unii chiar în timpan şi-au slobozit revolvere
dar nimeni nu mai găsea scăpare
nicăieri
tăcerea se întindea halucinantă nemiloasă pedepsitoare cum
o visase poetul.
