Acum,
lăsând în pace omenirea şi filozofia şi ocupându-ne numai de necazurile actuale
ale românismului (ca să vorbim numai ca între „cruciaţi”) rog acest românism să
nu se supere dacă, plecând de la ultimul perceptor necinstit şi urcându-ne în
trecut până la cvasibeatificatul domnitor Constantin Brâncoveanu, voi fi nevoit
să spun că atât istoria , cât şi literatura naţională ne zugrăvesc ca un popor
cu mentalitate şi apucături de robi. Trădarea, laşitatea, ploconul, chiulul,
codeala, căpătuiala sunt caracteristicile unui neam întreg, nu ale câtorva
oligarhii. Întrebaţi-i pe toţi acei puţini idealişti politici care colindă
satele, târgurile şi mahalalele noastre în vreme de alegeri, şi toţi vă vor
spune că alegătorul nu le cere legi şi reforme cu caracter general, ci numai
favoruri şi revendicări personale ori de gaşcă.
Iată
de ce consider partidele politice nişte organisme care, după ce au făcut
„puţintel bine”şi mult rău, au devenit funeste oricărei propăşiri naţionale.
Ele nu mai sunt astăzi decât organizarea pe căprării a jafului şi procopselii.
Cerând şi impunând o „disciplină”identică cu laşitatea, şi care nu poate
conveni personalităţilor integre, marile şi micile partide de guvernământ nu
mai reprezintă, în imensa lor majoritate, decât o adunătură de oameni
necinstiţi şi incapabili, pleava naţiunii. Aceste caracatiţe naţionale au ajuns
nu numai la neputinţa completă în domeniul realizărilor sociale, dar se
înverşunează acum să descompună, să distrugă până şi bruma de reforme reale,
cucerite cu mari sacrificii în trecutul nostru imediat. Până şi cele mai vitale
dintre instituţiile noastre de stat îşi văd funcţionarii de carieră
hărţuiţi, persecutaţi, loviţi în drepturile lor şi chiar arunacţi pe drumuri,
atunci când refuză să se preteze arbitrariului guvernamental. Nu se
preconizează o reformă fără ca ea să conţină în germene un gheşeft sau o
infamie politică.
Cu
prilejul evadării deţinuţilor de la Craiova, directorul acelui penitenciar a
spus: Da,nu mai pot pune temei pe niciun gardian, fiindcă toţi gardienii mei de
meserie au fost treptat înlocuiţi, la cererea puternicilor zilei, cu trepăduşii
cafenelelor politice, care sunt ori incapabili, ori necinstiţi.” Aceasta este o
constatare caracteristică halului de degradare socială la care ne-au adus
partidele. Plecând de la acest gardian de închisoare şi trecând prin toată
administraţia şi toate instituţiile ţării-regret că nu le pot numi pe toate-nu
există funcţie socială care să nu fie roasă, măcinată de viermele
politicianismului. Şi în aşa hal au ajuns lucrurile, încât astăzi nu mai există
post în stat care să poată fi ocupat pe cale simplă, indicată de lege, ci toate
se obţin numai pe calea lăturalnică a protecţiei. S-a isprăvit cu basmul „ai
carte, ai parte”. Azi poţi să n-ai carte, e de-ajuns să ai „rude la Ierusalim”.
Cu asemenea „rude”, totul ţi-e permis să speri şi deseori să obţii. Chiar cele
mai grave abuzuri de putere rămân nepedepsite dacă eşti „omul” cuiva.
............................................................................................................................
Acestea
sunt partidele: duşmanele unei naţiuni, reducându-şi toată lupta la căpătuiala
şi procopsirea partizanilor în dauna binelui public. Dar ele mai sunt şi o
absurditate. Iat-o: când însăşi o naţiune întreagă şi-ar găsi cu greu în
sânul ei o singură echipă naţională care, permanent s-o conducă cu cinste şi
pricepere, de la primul-ministru şi până la ultimul vătăşel, cum voiţi
dumneavoastră ca zece partide de guvernământ să prezinte în linie de bătaie, de
zece ori 20 miniştri, de zece ori 71 de prefecţi, apoi câteva mii de primari şi
câteva zeci de mii de consilieri municipali, toţi oameni unul şi unul, integri
şi capabili, perfect devotaţi interesului obştesc? Care popor ar fi în stare să
ofere conducerii statului atâtea legiuni de apostoli, atâtea rezerve de mii de
valori umane care să-i cultive virtuţile şi să-l gospodărească în toată competenţa?
Şi atunci, cum se poate cere unui singur partid ceea ce un neam întreg n-ar
putea găsi în sânul lui? De- aici realitatea hidoasă pe care o prezintă
partidele, în care vedem câţiva şefi corecţi şi pricepuţi lăsându-se sabotaţi
de o armată de pungaşi şi de incapabili, care îi târăşte în mocirla necinstei
şi seacă izvoarele de energie ale unui popor, înăbuşindu-i orice veleitate de
progres.(pg 349-352)
(Din vol.Panait Istrati -trei decenii de
publicistică, vol. 3 Scrisoare deschisă oricui (1930-1935) Ed.Humanitas,
Bucureşti, 2005)
