Scoica de trandafir dormind în rouă
Vântul a lovit-o cu un bob de nisip
Și umedă o perlă așteaptă să se nască
Bolnavă înăuntru.
Trandafirul aude, trandafirul aude,
Genunchii degetelor mele s-au rugat
Atât de mult, așa de sfânt aseară
Lovind în discul său înflăcărat
Mâinile mele l-au trezit din somn
Și-a venit să-mi deschidă
Cel care locuiește înlăuntru
Și peste miezul său ascuns e domn,
Trandafirul aude, trandafirul aude,
Pavilionul său regesc
Eu l-am întrezărit o clipă.
Ce câini de vânătoare,
Lungi panașe
Aproape semințe
În curtea dinlăuntru lărmuiesc.
Trandafirul aude, trandafirul aude,
Pe trepte nesfârșite am urcat
Pe lespezi de petale,
De la cămările cu miere
Înspre terasele cu vânt
Până când m-am visat și eu
Un bulb negru din miazăzi
Înfășurat într-o tunică subțire
De miresme străvezii
Stins colorate.
Deasupra un pieptar de zale
Desfoliate noaptea dintr-o stea
Numai din zvonuri foarte argintoase
Prin care acul de albină nu trecea.
Uneori merg așa prin cetate,
Uneori trec așa, prin apus,
De stau mai mult, cum e firesc,
La curțile sale ca smerit supus,
În timpul său dumnezeiesc.
Trandafirul aude, trandafirul aude,
O lege blândă mă îngăduie acolo.
(din vol. Umbria, 1971)
