Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Cezar Baltag - Biografie


Poet, eseist, publicist si traducator roman, Cezar Baltag s-a nascut pe 26 iulie 1939 in comuna Malinesti, judetul Hotin (azi Ucraina). A absolvit in 1955 Liceul "Nicolae Balcescu" din Pitesti, iar in 1960 a devenit licentiat al Facultatii de Filologie a Universitatii din Bucuresti.

Dupa finalizarea studiilor, Cezar Baltag isi incepe cariera publicistica ca redactor la Gazeta literara, urmand ca din 1968 sa functioneze ca redactor-sef adjunct la Luceafarul, apoi ca redactor-sef la Viata romaneasca. Colaboreaza si la alte periodice ale vremii, precum Romania literara, Luceafarul, Contemporanul, Tribuna.

In 1960 debuteaza editorial cu volumul de versuri "Comuna de aur", in colectia "Luceafarul" a Editurii pentru Literatura. Pana la sfarsitul vietii publica inca 12 volume remarcabile, tot de versuri. Printre acestea se numara: Vis planetar (1962), Rasfrangeri (1966), Monada (1968), Odihna in tipat (1969), Sah orb (1970), Madona din dud (1973), Unicorn in oglinda (1975), Poeme (1981), etc.

Ca eseist se remarca prin "Paradoxul semnelor", lucrare aparuta in 1996. Cezar Baltag este si un bun traducator. Traduce si publica lucrari celebre semnate de Mircea Eliade: Istoria credintelor si ideilor religioase (I-III, 1981-1988), Dictionar al religiilor (1993) precum si Nostalgia originilor (1994).

Cezar Baltag este distins de mai multe ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor, primeste in 1981 Premiul Academiei Romane si Premiul National "Mihai Eminescu" pentru integrala operei poetice in 1993. Poetul s-a stins din viata pe 26 mai 1997 la Bucuresti.



Alexei Mateevici - CUPRINS


  1. Alexei Mateevici - Momente ale influenţei bisericeşti asupra originii și dezvoltării istorice a limbii moldovenești
  2. Alexei Mateevici - Limba noastră - video
  3. Alexei Mateevici - Biografie
  4. Alexei Mateevici - Limba noastră

Alexei Mateevici - Limba noastră


Alexei Mateevici - Biografie


Alexei Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari - d. 24 august 1917, Chişinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuţi în Basarabia. Este primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părţile Sorocii, căsătorit cu Nadejda (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căuşani.

Părinţii se mută cu traiul în satul Zaim. Aici micul Alexei învaţă la şcoala primară şi se familiarizează cu frumoasele poveşti şi balade, pe care le aude de la părinţii săi, precum şi de la ţăranii de prin partea locului. În 1897 este înscris de părinţi la şcoala teologică din Chişinău, pe care o termină (conform adeverinţei de absolvire) în 1902, “cu privilegii”. Îşi urmează studiile la seminarul teologic. Face cunoştinţă şi se împrieteneşte cu viitorul sculptor Alexandru Plamadeală, care studia şi el la seminar în aceeaşi perioadă. La numai 43 de ani, încetează din viaţa tatăl lui Alexei Mateevici.
 
În 1907, în primele numere ale ziarului “Basarabia” (din 1907) îi apar poeziile “Ţăranii”, “Eu cînt”, “Ţara”. Tot aici publică articolele “Sfîntul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” şi “Din cîntecele poporane ale Basarabiei”.
 
Mai tîrziu devine student la Academia teologică din Kiev, pe care o absolveşte în 1914. În aceiaşi ani, dupa mărturisirea unui coleg, “Mateevici trăia ca într-o beţie a cititului”. Traduce mult din literatura rusă clasică şi studiază trecutul istoric şi cultural al poporului său.
 
Publică în “Kişineovkie eparhialinîe vedomosti” studiul lingvistic “Momente ale influenţei bisericeşti asupra originii şi dezvoltării istorice a limbii moldoveneşti”, precum si articolele “Motive religioase în credinţele şi obiceiurile moldovenilor basarabeni”, “Bocetele funerare moldoveneşti”.
 
Vede lumina tiparului (Kişineovskie eparhialinîe vedomosti, nr. 12, 13, 19, 22, 23) articolul “Schiţă a traducerilor moldoveneşti religioase şi de trai”. Apare în revista “Luminatorul” studiul “Mitropolitul Gavril Bănulescu - Bodoni”.
 
În 1914 se căsătoreşte cu Teodora Borisovna Novitschi, absolvă Academia teologică şi se întoarce la Chişinău. La 22 septembrie e numit provizoriu profesor de limba greacă la seminarul unde învăţase. Ţine o cuvîntare în faţa absolvenţilor seminarului din Chişinău. La 23 iunie vizitează străvechea biserică din Căuşeni, pe care o găseşte “uimitor de bine păstrată”.
 
În vara anului 1917 scrie poeziile: “Văd prăbuşirea”, “Cîntec de leagăn”, “Basarabenilor”, “Frunza nucului”, “Unora" etc. La 17 iulie plăsmuieşte poezia “Limba noastră”, poate cea mai frumoasă odă închinată limbii române. La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, se stinge din viaţă la spitalul nr.1 din Chişinău şi este înmormîntat la cimitirul central de pe strada Armenească.
 
În anul 1934 la mormîntul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoştea din 1910.
 
Din vulcanul de erupție al revoluției a izbucnit, asemenea lavei clocotitoare și ferbinți, şi creațiile lui Alexei Mateevici – cel mai înzestrat poet al Basarabiei de la începutul secolului XX, cîntărețul înfocat al frumuseților "limbii noastre". Cuget bogat, fire aleasă, el și-a consacrat străduințele slujirii poporului său cel oropsit. Suflet nobil și cinstit, s-a zbuciumat în căutarea adevărului, spre care a tins toată viața sa, dar pe care, cu toate acestea,nu i-a fost dat să-l pătrundă. De aici căutările lui chinuitoare, rătăcirile dureroase, care-și au explicația în izbitoarele contradicții ale epocii și în acele împrejurări specifice, în care el s-a format ca scriitor.
 
Articol îngrijit de: Vlada Afteni

Alexei Mateevici - Limba noastră


Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.
Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.
Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le 'nșirate, -
Te-nfiori adânc și tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram și-acasă
Veșnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng și care o cântă
Pe la vatra lor țăranii.
Înviați-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeți slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeți piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.


Imnul de stat al Republicii Moldova


O Scrisoare Pierduta (1982) - CARAGIALE - teatru complet