George Coşbuc
EX OSSIBUS ULTOR
(Cel ucis se răzbună)
A fost un tânăr împărat,
De la mişei a smuls averea
Şi a smuls de la tirani puterea
Şi mulţi nebuni a spânzurat.
Dar patru inşi vorbind în şoapte
L-au dus în giulgiuri învelit
Şi-n codrul cel mai tăinuit
L-au îngropat târziu în noapte.
Cei tari au zis: „A fost mişel!
Ne-a prigonit prea multă vreme!“
Iar popii fulgerau blesteme,
Şi cei ce mai vorbeau de el
Nici voie să-şi cernească portul,
Nici drept să-l plângă n-au avut
Şi niciodată n-au ştiut
În ce pământ le doarme mortul.
Şi nu vor şti! Căci groapa lui
În blestemat pământ s-ascunde.
Nici soare-acolo nu pătrunde,
Nici plângerile nimănui.
Jurat-a Iadul să-ngrădească
Cu nopţi de veci acel mormânt,
Iar brazii tac, că nici un vânt
Nu-i clatină ca să vorbească.
Dar noaptea-n zare uneori,
Când e furtună-n depărtare,
La margini de-orizont răsare
Un fulger alb, târziu spre zori
Şi-ntruna spre păduri arată
Şi scapără spre ea mereu
De parc-arată Dumnezeu
Spre groapa cea de veci uitată!
Iar într-o noapte va lovi!
Şi spintecată de lumină
Fugi-va noaptea cea haină
Şi brazii-n flăcări vor vorbi.
Atunci, cu fulgerul tovarăş,
Ieşi-va mortul împărat
Şi-n iad, de unde au plecat,
S-or prăbuşi tiranii iarăş…
